FPTR: 20% din firmele din turism riscă falimentul dacă taxele și impozitele locale vor crește

FPTR: 20% din firmele din turism riscă falimentul dacă taxele și impozitele locale vor crește
Peste 20% dintre firmele care activează în turism ar putea intra în insolvență încă din primul trimestru al anului viitor dacă taxele și impozitele locale vor crește, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Publicat: 12/12/2012, 19:17
Actualizat: 31/01/2019, 12:51

Peste 20% dintre firmele care activează în turism ar putea intra în insolvență încă din primul trimestru al anului viitor dacă taxele și impozitele locale vor crește, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu susține creșterea taxelor locale cu 16% și consideră că este o măsură total nepotrivită în momentul de față, deorece firmele nu mai pot suporta creștera taxelor sau introducerea unor taxe noi”, a spus Murad.

Guvernul a aprobat miercuri majorarea taxelor și impozitelor locale cu 16,05% începând de anul viitor, potrivit legii, prin indexarea cu rata cumulată a inflației din ultimii trei ani.

Premierul Victor Ponta a declarat ulterior că nu va publica hotărârea de guvern privind actualizarea taxelor locale cu inflația până când nu se va înțelege foarte clar că Executivul nu mărește aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflației se poate face doar de către autoritățile locale, dacă doresc.

Ponta a precizat că Guvernul nu face decât să comunice rata cumulată a inflației autorităților locale, însă nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.

Practic, Guvernul majorează girla de impozitare prin indexarea cu inflația, dar autoritățile locale pot decide să aplice taxe mai mari sau mai mici față de noua grilă, într-o limită de variație de 20%.

„A da mână liberă autorităților locale înseamnă să le lași să ridice taxele la maximum. Cu câțiva ani în urmă, când s-a introdus taxa hotelieră de 1-5%, puține consilii locale nu au aplicat-o pe cea maximă, de 5%”, a mai spus Murad.

Printre taxele locale pe care trebuie să le plătească hotelierii se numără și impozitul pe clădire, de 2% din valoarea activului. Murad spune că cele 7-8 taxe locale din turism, cumulate, ajung la 5% din valoarea cifrei de afaceri a firmei și depășesc de multe ori rata profitului.

Potrivit estimărilor federației, peste 20% dintre companiile din turism ar putea intra în insolvență încă din primul trimestru al anului viitor dacă se măresc taxele și impozitele locale.

Reprezentanții FPTR spun că politica economică de până acum nu a susținut interesele mediului privat.

„Ar fi trebuit ca prin politica dusă statul să atragă investițiile, în special în infrastructură, să susțină mediul de afaceri prin stabilitate și predictibilitate fiscală, să încurajeze capitalului autohton și să pună bazele unei relații de respect reciproc între mediul privat și stat. Ne dorim ca noile politici fiscale să se transforme în unele constructive, nu represive, altfel riscăm să trăim o adevarată criză, care va distruge economia națională”, a mai spus Murad.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Bianca Drăgușanu, mesaj cu subînțeles pentru Gabi Bădălau. Ce i-a transmis
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?